Coordonatorul Rețelei INPUT devine vicepreședinte al Rețelei Europene a Centrelor de Tineret

În perioada 8-10 februarie 2019 a avut loc la Timișoara adunarea generală a Rețelei Europene a Centrelor de Tineret (European Network of Youth Centres – ENYC). Această rețea a fost înființată de Consiliul Europei în anul 2003 și este formată din 19 membri din 16 țări.

ENYC promovează cooperarea centrelor de tineret din Europa, valorile CoE și susține dezvoltarea politicilor publice pentru tineret la nivel local, național și european, iar Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) a devenit membru în anul 2016.

Această rețea este diferită față de Platforma Europeană a Centrelor de Tineret, și ea înființată de Consiliul Europei, dar mai târziu (2010) și care reunește doar centrele de tineret posesoare ale Certificatului de Calitate pentru Centre de Tineret din partea Consiliului Europei (13 centre din toată Europa). Aceste centre trebuie să îndeplinească standardele de calitate ale Consiliului, iar platforma reprezintă contextul creat acestora pentru a-și dezvolta resursa umană și programele desfășurate în spațiile proprii. FITT este membru și aici, tot din anul 2016, având certificatul până la finalul anului 2023.

Așadar, având în vedere faptul că FITT deține singurul centru de tineret din România acreditat cu Certificatul din partea Consiliului Europei, dar cunoaște și colaborează și cu centre care nu îndeplinesc astfel de standarde ridicate și este permanent preocupat de dezvoltarea spațiilor pentru tineri (nu doar prin activități, schimburi de bune practici, dar și prin dezvoltarea de manuale și alte produse intelectuale despre și pentru centrele de tineret), a decis că este momentul să devină membru și al Consiliului de Conducere al ENYC.

Drept urmare, având în vedere obiectivele INPUT, am decis că dezvoltarea de standarde de calitate pentru centre de tineret nu este utilă doar centrelor din România, ci un astfel de model de inițiativă este indicat să fie promovat și în alte țări. Această decizie a dus la candidatura mea în cadrul alegerilor organizate cu ocazia acestei adunări generale.

Motivația și scopul conturate de FITT, și susținute de mine, au convins membrii ENYC că mandatul de vicepreședinte al acestei rețele, pentru următorii 3 ani, trebuie să revină FITT, semnalând astfel că Europa are nevoie de instrumentele pe care le dezvoltăm noi la Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *