INPUT la aniversarea de 10 ani a platformei centrelor de tineret cu Certificat de Calitate din partea Consiliului Europei
În perioada 18-19 iunie 2019, la Budapesta (Ungaria), a avut loc întâlnirea Platformei centrelor de tineret acreditate de către Consiliul Europei (CoE) cu Certificatul de Calitate pentru Centrele de Tineret (Quality Label for Youth Centres). În toate țările Consiliului, în prezent, există 13 astfel de centre, Casa Tineretului din Timișoara fiind unul dintre acestea și singurul din România, care a obținut certificarea în anul 2016 și o deține cel puțin până la finalul anului 2023. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) – posesoarea Casei Tineretului din Timișoara, a fost reprezentată de Mihai-Adrian VILCEA (președinte) și Bogdan CRIȘAN (vicepreședinte).
La întâlnire au participat și reprezentanți ai unor centre candidate, întâlnirea adunând laolaltă, în total, 21 de centre din 15 țări membre ale CoE.
Această ocazie a fost una specială, mai ales datorită faptului că am sărbătorit 10 ani de când a fost înființată această platformă.
Așadar, în cadrul acestei întâlniri, managerii de centre s-au concentrat asupra temelor strategice legate de managementul centrelor. Programul din acest an s-a aplecat asupra calității, calității managementului și a raportării, rezultatele urmând a fi publicate, oferind astfel cadrul european pentru management și raportare de calitate, în centrele de tineret.
Participanții au fost informați și despre schimbările de politici publice la nivel european și au avut ocazia să facă schimb de practici între centre și să dezvolte abordări comune, cu scopul promovării lucrului cu tinerii, de calitate, în centrele de tineret.
În contextul dezbaterilor despre calitate în centrele de tineret și despre politici publice, Mihai (care este și managerul proiectului INPUT) a promovat rețeaua noastră, rezultatele obținute până acum și faptul stadiul dezvoltării propunerilor de Standarde naționale de calitate pentru centrele de tineret și a Metodologie de acreditare a acestora. Mulți dintre colegii internaționali s-au arătat interesați de aceaste documente, exprimându-și dorința de a fi publicate și în limba engleză.
Totodată, Mihai a povestit despre stadiul pregătirilor pentru începerea lucrărilor în cele 5 centre de tineret pe care FITT le va deschide vara aceasta în Timișoara și cum intenționăm să testăm propunerile de standarde de calitate mai întâi în aceste centre.