PROGRAMUL DE GUVERNARE 2020 (4 NOIEMBRIE 2019)

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 888 din 4 noiembrie 2019.

 

Viziunea guvernului pentru anul 2020 cuprindea și următoarele aspecte relevante domeniului nostru de interes:

În perioada 2003-2018, numărul de tineri din România a scăzut cu aproape o treime, de la 7,5 milioane la 5 milioane. Scăderea natalităţii şi migraţia masivă ne arată o încredere scăzută a tinerilor într-un viitor decent în România şi în direcţia de evoluţie a ţării. Această încredere trebuie redată tinerilor şi, în acest sens, seriozitatea cu care statul român tratează nevoile generaţiei noastre trebuie să fie maximală. Fiecare zi pierdută în acest sens nu face decât să adâncească această criză a societăţii noastre şi fiecare zi care va fi câştigată va îmbunătăţi perspectiva de evoluţie a României pe termen lung.

Măsuri prioritare în domeniul politicii de tineret:

  • Implementarea Strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret 2015-2020 în anul 2020, precum şi demararea imediată a demersurilor pentru elaborarea strategiei următoare – pentru perioada 2021-2026
  • Acordarea unei atenţii deosebite celor mai vulnerabili tineri, sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi a tinerilor cu dizabilităţi
  • Susţinerea adoptării proiectului Legii tineretului într-o formă care să conducă la dezvoltarea de strategii pentru tineret la nivelul consiliilor locale şi judeţene şi crearea condiţiilor pentru înfiinţarea de centre de tineret care să sprijine tinerii prin dezvoltarea de abilităţi transversale, integrare socială, facilitarea accesului la oportunităţi educaţionale şi de voluntariat, consiliere a carierei şi alte servicii, în funcţie de nevoile comunităţilor deservite
  • Luarea deciziilor referitoare la descentralizarea atribuţiilor şi patrimoniului în domeniul tineretului în urma consultării organizaţiilor care activează în sectorul de tineret.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Aici puteți consulta întreg

PROGRAMUL DE GUVERNARE 2020

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *