INPUT oferă bune practici pentru Oradea
Oradea, și mai ales mediul de afaceri local, se confruntă cu un fenomen de brain drain (exod al creierelor) în rândul tinerilor. Atfel, ei au gândit un plan strategic de a dezvolta oportunități pentru tineri, pentru a face orașul atractiv pentru aceștia. Așadar, au pus bazele unei colaborări între sectorul de educație, cel privat, cel public și cel guvernamental pentru a gândi soluții integrate a căror menire să fie creșterea retenției tinerilor, pregătirea lor educațională adecvată pieței muncii, dezvoltarea personală și integrarea socială a acestora.
Pentru a dezvolta și aplica cele mai bune și actuale soluții pentru fiecare componentă a strategiei lor, aceștia au format delegații și au pornit la drum.
Delegația sosită ieri (29 mai 2019) la Casa Tineretului a fost formată din 14 membri , după cum urmează:
- ADLO – Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (director general, consilier juridic)
- PLEXUS Oradea (training administrator)
- CELSESTICA România (trainer)
- NIDEC Oradea (specialiști HR)
- Universitatea din Oradea – Facultatea de Științe Economice (student)
- Colegiul Național „Iosif Vulcan” (profesor, elev)
- Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” (elev)
- Liceul Teoretic „Lucian Blaga” (profesor)
- Școala „Oltea Doamna” (profesor)
Bogdan CRIȘAN – vicepreședintele Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT) le-a prezentat invitaților Casa Tineretului (singurul centru de tineret din țară, și unul dintre cele doar 13 din toată Eruopa, acreditat de Consiliul Europei cu Certificatul de Calitate pentru Centrele de Tineret) și, împreună, le-am povestit despre întreaga structură a FITT, cu Casa Tineretului, administrarea INCUBOXX (incubator de afaceri pentru tinerii antreprenori) și Fundația SAM (Școala de Arte și Meserii) care se concentrează pe cursuri acreditate ANC și lifelong learning.