(II) Programul socio-economic pe termen scurt (1996)

Viziunea guvernului pentru 1996 cuprindea și următoarele aspecte relevante domeniului nostru de interes:

Guvernul va analiza imediat posibilitatea extinderii programelor de combatere activă a șomajului, în special în rândul tinerilor. Se va completa și revizui cadrul legislativ pentru asigurarea de locuințe destinate tinerilor, punându-li-se la dispoziție credite pe termen lung și terenurile necesare.

Modificarea dispozițiilor Legii fondului funciar (nr. 18/1991) în legătură cu terenurile atribuite pentru construcția de locuințe destinate tinerilor, familiilor tinere sau celor cu situație socială deosebită, precum și învățătorilor, medicilor și preoților care se stabilesc la sat.

Proiectul de lege privind înființarea Fondului Național de Locuințe și ajutorarea tinerilor și a familiilor tinere, de la sate și orașe, în vederea construirii de locuințe, cu credite pe termen lung.

Programul de garantare guvernamentală a integrării economice a tinerilor și a persoanelor nou angajate.

Sprijinirea (co-finanțarea) unor programe dedicate dezvoltării spiritului întreprinzător la categorii expuse excluderii sociale: șomeri, femei, tineri, persoane cu handicap, minorități.

Crearea unui sistem de programe (cu susținere financiară) centrale, regionale și locale pentru finanțarea de proiecte de dezvoltare locală în mediul rural corelat cu o cofinanțare din sectorul privat și cu stabilirea criteriilor și priorităților în finanțarea proiectelor care să asigure creșterea gradului de ocuparea a femeilor și tinerilor.

Politica Guvernului se va orienta cu precădere în direcția creării unui cadru legislativ și instituțional care să încurajeze angajările, să stimuleze negocierea liberă a condițiilor de muncă și a salariului, cu respectarea nivelurilor minime prevăzute de lege, să ofere oportunități egale tinerilor în dobândirea unui loc de muncă și să susțină constant, prin mijloace financiare, reconversia profesională.

Obiectivele Guvernului în domeniul șomajului sunt de ordin profilactic și indemnitar vizează suportarea din fondul de șomaj a unei părți din salariul angajaților – șomeri pe o perioadă de 1-2 ani. Această măsură se va aplica cu precădere tinerilor absolvenți și celor care au urmat cursurile de reconversie profesională, calificându-se în meserii căutate pe piața forței de muncă. Se vor acorda facilități bănești pentru finanțarea agenților economici care participă la reconversia profesională a șomerilor.

În domeniul indemnizațiilor și serviciilor sociale: susținerea din bugetul național, precum și dintr-o parte a excedentelor bugetelor asigurărilor sociale, a tinerilor, în vederea construirii de locuințe pe bază de credit.

Consecvent principiilor asumate prin “Contractul cu tânăra generație”, în spiritul respectării diversității culturilor, democrației, solidarității și toleranței, Guvernul se angajează să urmeze o politică europeană, bazată pe:

  • Conștientizarea tinerilor ca cetățeni responsabili.
  • Promovarea condițiilor pentru integrarea și participarea tinerilor în societate.
  • Dezvoltarea spiritului de solidaritate.
  • Promovarea mobilității.
  • Recunoașterea și dezvoltarea politicilor de participare a tinerilor la procesul de luare a deciziilor.

Promovarea politicii de evitare a excluderii sociale, va transforma ministerul de resort într-o structură modernă, flexibilă, aptă să susțină activitățile de/și pentru tineret, în parteneriat cu structurile asociative de tineret.

Guvernul va iniția un program de studii și cercetări privind starea tineretului, considerat ca o certitudine a realizării schimbării, ce trebuie evaluat în conformitate eu potențialul pe care îl reprezintă.

Considerând că politica de tineret trebuie abordată global și că principiile sale trebuie integrate în politici sectoriale coordonate, Guvernul va promova inițiativele legislative necesare susținerii tinerilor – actori sociali implicați responsabil în schimbarea societății românești.

Guvernul va garanta respectarea principiilor cogestiunii decizionale ca bază de elaborare a sistemelor de licențe și licitații, menite să reprezinte pârghiile de realizare a parteneriatului social.

Prin politici globale și integrate, Guvernul va urmări dezvoltarea, în următorii patru ani, a programelor ce au ca obiective informarea și consultanța, creșterea mobilității, promovarea unui sistem de valori morale, dezvoltarea spiritului întreprinzător, stimularea participării tinerilor la activitățile comunității, acordarea de facilități operatorilor care asigură desfășurarea activităților de tineret, instituționalizarea dialogului social.

Respectarea angajamentelor față de tânăra generație impune:

  • Realizarea studiilor de cercetare în vederea identificării raporturilor reale între nevoile societății și necesitățile tinerilor și prognozarea dinamicii pieței de muncă în perioada 1997-2000.
  • Promovarea programului național pentru prevenirea excluderii sociale a copiilor și tinerilor.
  • Lansarea programului guvernamental pentru sprijinirea tinerei familii.
  • Înființarea rețelei naționale de Centre de Informare și Consultanță pentru tineri.
  • Acordarea de facilități fiscale pentru agenții economiei care angajează tineri absolvenți.
  • Înființarea bursei de locuri de muncă pentru tineri.
  • Înființarea Fondului Național de Locuințe și elaborarea sistemului de creditare pentru procurarea de locuințe.
  • Promovarea unui sistem de asistență medicală integrat sistemului de învățământ și înființarea Fondului Asigurărilor de Tineret.
  • Acordarea de facilități fiscale pentru agenții economici care oferă burse de specializare.
  • Acordarea de facilități fiscale pentru tinerii întreprinzători.
  • Integrarea în sistemele internaționale ale facilităților de transport.
  • Înființarea rețelei naționale de hoteluri pentru tineret.
  • Înființarea serviciului militar alternativ.
  • Realizarea cadrului de parteneriat cu administrația publică locală.
  • Perfecționarea gradului legislativ pentru înființarea, organizarea și funcționarea structurilor asociative de și pentru tineret.
  • Constituirea structurilor specifice pentru integrarea în Uniunea Europeană:
  • Integrarea în sistemele internaționale de facilități privind accesul la manifestările culturale și sportive.

Activitățile fizice și sportive constituie un factor important de echilibru, de sănătate, de progres al fiecăruia, ele fiind un element fundamental al educației, al culturii și al vieții sociale.

Guvernul va asigura:

  • Promovarea unui program național pentru susținerea activităților sportive de
  • Continuarea procesului de democratizare a activităților federațiilor și cluburilor sportive.
  • Actualizarea și inițierea de acte normative referitoare la desfășurarea activității sportive în concordanță cu legislația internă și acordurile internaționale în domeniul sportiv.
  • Promovarea liberei circulații a sportivilor la competițiile internaționale.
  • Structurarea organizațiilor sportive prin îmbinarea formelor publice cu cele private.
  • Modernizarea procesului de pregătire sportivă și concurs.
  • Inițierea de măsuri legislative pentru finanțarea activităților sportive și dezvoltarea bazei materiale prin susținere financiară privată, bugetară, extrabugetară.
  • Extinderea relațiilor sportive internaționale.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Aici puteți consulta întreg

PROGRAMUL SOCIO-ECONOMIC 1996

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *